| Sursa foto |
Saturday, June 22, 2013
Cafea si tigara / Coffee and a cigarette
Thursday, April 18, 2013
Fara rabdare / Patienceless
Nu mi-a placut niciodata sa astept, nici autobuzul, nici soneria sa anunte finalul orei, nici telefonul sa sune, nici o declaratie de dragoste, nici pe el sa apara de oriunde ar fi plecat, nici inceputul, nici sfarsitul. De multe ori am stricat lucruri frumoase, din imposibilitatea de a astepta ca pur si simplu sa se intample.
![]() |
| Sursa foto |
A venit vara, fara sa intrebe pe nimeni, de la fular si umbrela intr-o zi, am trecut a doua zi la maneca scurta si 25 de grade. Simt ca am pierdut ceva intr-o noapte, un intreg anotimp, si ma gandesc fericita ca Cerul si-a facut mila de lipsa mea de rabdare si m-a purtat cateva luni mai tarziu. Insa lucrurile sunt tot neterminate, tot incepute si lasate asa, in paragina, in jurul meu numai bucati de vise, cioburi de sperante, farame de amintiri, regrete si bucurii. Planuri nu mai fac, cum as putea oare? Ma ghidez dupa amanari, incurajari, din ce in ce mai putine, incertitudini si amagiri.
Si tropai nervos cu picioarele sub birou, ca si cum as fi baut in graba trei cafele una dupa alta. Si nu mai am rabdare...
Wednesday, March 27, 2013
Text din obligatie / A text because I have to
Azi n-am ce scrie, iar versurile pe care am zis ca o sa le citez sunt mult prea transparente pentru ce as avea de zis, asadar o sa imi rod gandurile in liniste si o sa astept sa se potoleasca si sa-mi dea pace, sau, daca nu, macar sa se aseze regulamentar intr-o ordine mai transparenta, pe care sa o pot analiza si transpune in practica.
Lumea se invarte fara mine. Ei, nu ca nu stiam, dar era placut sentimentul ala ca as fi, macar pentru unii, centrul universului. Ei bine, nu-s, si, in caz ca isi mai face cineva iluzii de acest gen, trag un semnal de trezire: niciunul nu suntem centrul niciunui univers! Si nici cei pe care ii alegem ca centru al universului nostru nu sunt deloc asa, fie ca nu-si doresc, fie ca dispar, fie ca se schimba. Ori, un centru ar trebui sa fie unic si stabil.
A dat soarele, probabil ca natura incepe usor sa isi iasa din amorteala. A trebuit sa se faca dupa-amiaza sa-l observ. O sa ma rup de tot ceea ce nu ma tine captiva si sa ma fortez sa admir privelistea, sa traiesc momentul, sa tac si sa uit.
Revin maine, cu aceleasi ineptii, scrise intr-o alta forma, mai mult sau mai putin patetica.
Thursday, July 16, 2009
Oboseala / Tiresome
Am spus de o mie de ori ca sunt obosita, ma plang de ani de zile si nu ma crede nimeni. “Esti tanara”, mi se zice, “ce o sa faci mai incolo?”. Tu, strainule cititor care ai picat din greseala pe pagina mea, esti plistisit deja sa mai auzi cat de obosita sunt, si nici tu nu intelegi de ce. Si eu m-am plictisit pe mine.
Mi-am dat seama aseara, in mijlocul unui hohot de plans, de ce sunt asa de obosita, de ce la 28 de ani ma simt de parca as fi carat in spate povara intregii lumi fara drept de pauza sau de racorire cu o gura de apa proaspata, din cand in cand. Mi-am dat seama ca niciuna dintre realizarile mele de pana acum, mari, mici, asa cum sunt ele, nu a fost usor de atins, ca pentru fiecare nimic pe care l-am facut in viata a trebuit sa dau muntii la o parte si apoi sa-i pun la loc, sa-mi rup ghearele si dintii luptand cu lumea, cu viata, cu soarta, cu prieteni si inamici, cu familie si falsi prieteni.
Si acum imi cereti sa fiu fresh?
Am sufletul ferferitit de atatea zbateri, am mintea zdrelita de planuri si incercari de a face totul perfect, da la carte. Poate ca unele lucruri nu trebuie sa fie facute ca la carte, poate ca ar fi mai sanatos sa le abordez altfel. Sau poate ar trebui sa ma odihnesc, sa iau o gura de aer in piept, sa pun punct si sa o iau de la capat, cautand cu disperare forte proaspete.
Casc si mai dau o pagina, cautand cu mana cealalta cana de cafea. Sunt atat de obosita…
***
I've said a thousand times that I'm tired, I've been complaining for years and nobody believes me. "You're young," they say, "what will you do later?". You, stranger reader who accidentally stumbled upon my page, are already crying to hear how tired I am, and you don't understand why either. And I'm bored with myself.
I realized last night, in the midst of a sobbing sob, why I'm so tired, why at 28 I feel like I've been carrying the burden of the whole world on my back without the right to take a break or refresh myself with a drink of fresh water now and then. I realized that none of my accomplishments so far, big, small as they are, have been easy to achieve, that for every little thing I've done in life I've had to push mountains aside and then put them back, break my claws and teeth fighting the world, life, fate, friends and enemies, family and false friends.
And now you're asking me to be fresh?
My soul is sore from so much struggle, my mind is racked with plans and attempts to make everything perfect, by the book. Maybe some things don't have to be done by the book, maybe it would be healthier to approach them differently. Or maybe I should rest, take a deep breath, put my foot down and start again, desperately looking for fresh strength.
I yawn and turn another page, reaching for the other coffee mug. I'm so tired...
